De mult, când valea asta
Era de tot pustie,
Când cobora pădurea
Aicea pe câmpie,
Când codru era mare,
Pădurea foarte deasă,
Niciunde vre-o cărare
Şi-aicea nici o casă,
Veni aici Giuleana,
De unde, nu se ştie,
Şi poposi la Giuleana,
În poale şi cu ie.
Veniră multe cară,
Scrâşnind pe piatra văii,
Cuprinşi de-nfiorare
Erau stejarii, teii.
Din inima pădurii
Cu cetini foşnitoare,
Se înălţau lăstunii
Bătând din aripioare,
Era aproape noapte
Cand dezjugară boii,
Lăsaseră departe
Tăcuta Vale-a oii.
Aveau multe merinde
Pe cai şi în desgi,
Ca jarul ce s-aprinde
Prin ierburi sclipeau fragi.
Izvorul ca un fluier
Doinea înceticel,
Doinea şi ea, Giuleana.
Alăturea de el
Doinea privighetoarea
Şi valea răsuna,
Doinea şi ea pădurea
Şi mica rămurea.
În cerc se aşezară
Şi care, boi şi cai
Şi luna era clară
In noaptea cea de mai.
Isi asternu Giuleana
Un pat din fân codit,
Şi ea cu caravana
Încet a adormit.
Era copila dulce-a
|
Cneazului de Criş.
Venit aici în taină
Pe drum cu ocoliş.
Cneazul Vag păzeşte
Din urma drumul lor,
Săgeata lui opreşte
Şi vulturii din zbor.
Fusese-nfrânt pe dealuri
Dincolo de Halmagi...
La Slatina şi Baia,
Prin codrii cei cu fagi
Venea cu ei furtuna
Cu ploaia de săgeţi,
Şi coasa morţii-ntruna
Tăia, tăia vieţi.
Giuleana-acum visează
Un câmp cu ghiocei,
Şi-a lunii rece rază.
Lucea pe faţa ei.
Un tânăr, dintr-o floare,
Petale îi rupea
Şi-i spuse-n vis Giulenei
Că va muri şi ea.
În zorii dimineţii
Cu grijă prin tufiş,
O ceată duşmănoasă
Se strecura furiş
Giuleana era trează
Şi caieru-şi torcea
Şi-un cântec îngânase
Cum fusul se-nvârtea
Dar din desişul verde
Duşmanii vin spre ea,
Cu ascuţite lăncii,
Strigând să se predea.
În mâna c-o secure,
În-alta cu-n cuţit
Îi astepta Giuleana
Din visul ei trezit.
Dar o copilă oare,
Firavă ca un crin,
Putea să se măsoare
Cu duşmanii ce vin?
Decât sa fie prada,
Sa fie roaba lor |
Îşi zise-n gând Giuleana
,,Mai bine mă omor"
Gândind că va pieri
Şi stând înfricoşată
O lance ascuţită
În piept i se opri.
Se-ncinse-o bătălie,
Pădurile vuiau,
Părea o vijelie,
Copacii când cădeau.
Giuleana fu rănită
Şi moartea o păştea,
Iar ceata ei zdrobită
În vale se strângea.
Din urmă-i vine tata.
Giuleana a murit.
El când îşi vede fata
Rămâne-nmărmurit.
Şi ochii si-i ridică
Spre cer
Şi spune aşa:
,,De-acuma toţi aceştia
Feriţi din calea mea!
Căci va porni furtuna
Şi muntii s-or trezi,
Vor şti şi cer şi ape
Că am ajuns aci
Cu lancea asta-n mână
Ce-o scot din pieptul ei
Nu va rămâne unul
Din toţi acesşti mişei.
Vă jur pe codrii-aceştia
La căpătâiul ei,
Că mă vor ţine minte
Pădurile de tei
Acei ce vor veni,
Că eu - Cneazul Vag
N-am mai plecat de-aci.
Din valea acum trezită
El cetele-şi adună
Şi împleti Giulanei
O ultimă cunună
Din gingaşe crenguţe
De ferigie şi acaţ,
Se împletii Giulenei |
Şi ultimul ei pat.
Împodobiră patul
Cu fel de fel de flori
Şi-apoi porni cortegiul
Spre dealul cu Bujori.
O petrecură toţi
Pe drumul ce trecea
Şi se-auzea în vale
Izvorul ce plângea.
Un cor de păsărele
Cânta un imn suav,
Şi-a văii ape limpezi
Curgeau încet şi grav.
Şi cerbi şi căprioare
Veneau în urma lor,
Să-i dea şi ei Giuleanei,
A codrilor onor.
Urcară, tot urcară
Pe culme tot mai sus,
Era amurg de seară
şi soarele-a apus.
Era un şir de oameni
Ţinând făclii în mânăa
Şi pân' la cer urcase
Mirosul de răşină
Era un drum la boare
Şi lung cât este o zi,
Ce străbătea pădurea
Din Glana pân-aici
Ajunseră pe culme
Cu stelele ce plâng
Şi cobora Giuleana
În tainicul mormânt
Izvoarele tăcură,
Pădurile şi ele,
Pe văi se-aşterne noaptea
Sub cerul plin de stele.
Trecură veacuri multe
şi ele vor tot trece
În veci nemuritoare
Va fi în stânca rece.
Cu ea veniră anii
De-atunci şi pân-aici
Şi “Măgura Giuliţei"
În veci se va numi. |
